Activez cu pasiune în domeniul imobiliar din 2013 și fac parte din echipa Terra Development, una dintre cele mai respectate agenții imobiliare din Constanța. De peste 30 de ani, Terra Development se evidențiază prin profesionalism, experiență și integritate, oferind servicii de înaltă calitate clienților din toate segmentele pieței imobiliare locale: apartamente, case, terenuri sau proiecte rezidențiale. Pe parcursul carierei mele, am construit relații solide cu clienți și parteneri și m‑am dedicat înțelegerii nevoilor fiecărei persoane – fie că este vorba de vânzare, cumpărare sau investiție. Cred cu tărie că o tranzacție imobiliară de succes se bazează pe transparență, comunicare deschisă și respect reciproc. În 2023, am adoptat Codul Etic NAR (National Association of Realtors), adaptând cele mai înalte standarde internaționale de practică și conduită profesională, in 2018 am obtinut certificare la cursul Real Estate Negotioation Expert, perfectiinandu-mi abilitatile de negociere pentru a obtine cele mai bune rezultate pentru clientii mei. De asemenea, am obtinut Certificat International de membru al NAR, si sunt membră a APAIR (Asociația Profesionistă a Agenților Imobiliari din România), ceea ce îmi permite să ofer clienților servicii conforme celor mai stricte criterii de calitate și responsabilitate în domeniu.